Dimineață cu “Mojito” sau concediu Egipt 2021

După o pandemie lungă ( care încă nu s-a terminat) în Mai 2021 am decis de pe o zi pe alta să plecăm în concediu…și nu în orice concediu, ci unul cu gașcă.

Noi, care de obicei plecăm numai cu copiii, noi patru, de data aceasta am zis ” Hai să încercăm și altceva.”

Înainte cu două săptămâni a trecut prietena mea Adriana pe la mine la birou și mi-a povestit că pleacă în Hurghada, Egipt cu copiii și cu încă cinci familii. Am decis pe loc, venim și noi. ( Nici aceasta nu ne caracterizează, de obicei planificăm un concediu cu un an înainte).

Am făcut repede pașapoartele și în 6 Mai, la ora 8 dimineața am zburat către Africa. Era primul zbor al copiilor. Până la aeroport, nu le-am zis nimic. Am vrut să fie o surpriză și am reușit.

După patru ore am ajuns la resortul de lux Jaz Casa Del Mar Beach în Hurghada. Am scris de lux, nu ca să mă laud, ci pentru că într-adevăr a fost de lux pentru noi. De când mă știu am muncit mult; și eu și Dan. Pe noi părinții noștri nu ne-au dus în vacanțe exotice. Pentru noi era Wow totul.

De cum am intrat în hotel am simțit mirosul de nou și un aer proaspăt și curat. Recepția era una foarte mare, cu stâlpi înalți și canapele comode. Un chelner ne-a așteptat la intrare cu un „Welcome drink” foarte gustos. Am avut de așteptat puțin să ne fie gata camerele, dar până atunci ne-au condus la masă (eram lihniți de foame după drum).

Restaurantul era cu bufet suedez, puteai alege ce-ți dorești. Mâncare bună cât vezi cu ochii și deserturile…..hmmm…n-are rost să intru în detalii, doar atât pot să spun: o să am nevoie de câteva săptămâni la sală ca să-mi revin.

După vreo trei ore am reușit să ocupăm camerele. Noi am primit un Family room, compus din două camere mari și o baie spațioasă cu duș și cu cadă. De pe balcon am avut o priveliște demnă de basme, de unde se auzea cântecul păsărilor în fiecare dimineață. Inițial nu am fost mulțumită de cameră, fiindcă era foarte departe ( așa mi s-a părut mie) și mi-am făcut griji că o să cadă copiii de pe canapea. Dar s-a demonstrat că grijile mele erau fără sens. Copiii au dormit bine, iar distanța a fost binevenită după mesele copioase.

Am început încet încet să ne împrietenim și cu restul grupului. Copiii erau de aceeași vârstă cu copiii noștri, ceea ce era foarte bine.

Programul era același în fiecare zi : 7:00 Trezirea 8:00 Mic dejun 8:30 – 13:00 Plaja 13:00 Prânz 14:00-16:00 Somn 16:00-18:00 Plajă din nou 18:00-19:00 Ne pregăteam frumos pentru cină 19:00 Cină 20:00 Mini Disco pentru copii 21:00-23:00 Muzică live cu cântărețe superbe 23:00 Somn.

Asta până când ne-am dat seama că avem „Kids Club”. Un loc, unde o doamnă rusoaică foarte drăguță, Nadya, îi aștepta pe copii în fiecare dimineață la activități educative și de recreere. În prima zi ne-am uitat cu scepticism, ni s-a părut un pic deplasat să îi lăsăm pe copii fără noi…dar bineînțeles că și asta a fost numai în capul nostru. După două ore abia i-am putut scoate pe copii de acolo. Ivan plângea că nu a terminat încă de jucat cu cuburile. Au făcut activități foarte frumoase: au colorat, au pictat, au făcut bijuterii, au decupat delfini, s-au jucat cu lego, s-au pictat pe față…toate acestea în timp ce noi părinții stăteam relaxați pe lângă piscină și beam Mojito.

La început ne-am simțit vinovați… că ce părinți denaturați suntem noi, însă când am văzut bucuria de pe chipul copiilor după 2-3 ore de joacă ne-a trecut instant. Deci perioada 10:00-13:00 a devenit programul de relaxare pentru părinți.

Într-o zi am făcut și o excursie cu barca. Toată barca era numai a noastră pentru o zi. Am mers pe o insulă frumoasă, pe nume Orange Island. Am făcut și scufundări; pentru prima dată în viața noastră. Am văzut corali și am înotat cu pești frumoși și colorați. Tăticii mai curajoși s-au aruncat de pe barcă în apă, în timp ce copiii făceau galerie. Apa mării era limpede și albastră ca cerul.

Aveam posibilitatea să alegem și alte excursii, precum plimbarea cu cămila sau pe ATV prin Sahara sau vizita în satul de Beduini, excursia pe submarin, călăritul pe plajă sau survolarea cu parașuta pe mare. Am decis să amânam aceste activități pentru câțiva ani, până când copiii vor putea să se bucure în siguranță de toate.

Înainte să termin aș dori să mai menționez faptul că deși am avut o vacanță perfectă în Egipt, unde ne-am simțit regește, țara în sine este una săracă. În 2021 salariul minim este de 96 euro și salariul mediu 170 euro. Este o țară cu populația predominant musulmană (85-90%), restul fiind creștini ortodocși. La resort am avut posibilitatea să discut cu câțiva bărbați ( nu am văzut nicio femeie, care să lucreze acolo, nici măcar cameriste). Făceau curat numai bărbați. Noi am nimerit unul, foarte talentat în modelarea prosoapelor. Ne-a făcut cate un animăluț în fiecare zi: lebădă, crocodil, elefant. Majoritatea erau neînsurați. Am întrebat „De ce?” Răspunsul era, fiindcă le trebuie foarte mulți bani ca să plătească familiei femeii. Deci nu le este ușor.

Tocmai din acest motiv, indiferent cât de strălucit era totul pe dinafară, noi nu am uitat unde suntem și cine ne servește. Am mâncat tot din farfurie. Nu am făcut exces de nimic. Dacă ni s-a făcut poftă de ceva nou, am luat o bucățică, am gustat și dacă nu ne-a plăcut nu am mai luat. Am văzut alții cum aduceau farfuriile pline cu de toate, 4-5 feluri de mâncare pe masă și nu mâncau din niciunul. Ne durea inima când am văzut privirea chelnerului, care strângea masa după ei și care poate nu avea ce să pună pe masă copiilor în acea seara.

Am plecat din Egipt în data de 13 Mai cu dorul de casă în suflet și cu dorința să ne ajute Dumnezeu să ne putem întoarce cât mai curând.