Draga mea fetiță Iris,
Azi ai împlinit 7 ani și cadoul meu pentru tine sunt aceste rânduri, pe care știu că le vei aprecia mai mult când o să fii mare. Aș dori să-ți las un rezumat al vieții tale de până acum, așa cum am văzut-o și am trăit-o eu. O să te vezi prin ochii mei acum.
Începem cu începutul – Nașterea.
Eram deja în săptămâna 42, nicicum nu ai vrut să vii pe lume. Mă plimbam mult, am lucrat până în ultima zi, aranjam cuibul nostru, mutam și mobila…dar nimic.
Era 29 mai, seara, ora 21:00. Mă pregăteam pentru nunta unchiului tău, îmi făceam pedichiura. Atunci a fost momentul în care mi s-a rupt apa. Fug la tati, ” it’s time!”. Am sunat pe Dna Dr. Hudacsko ( medicul cu care am născut) și am anunțat-o că urmează să naștem în noaptea aceasta. Ea m-a rugat să luam drumul către Spitalul Stanca. Însă eu, știam că mai am timp până la naștere, fiindcă am făcut cu tati cursul Lamaze la Cuibul Berzelor, așa că nu m-am grăbit prea tare. Am făcut duș, mi-am spălat părul, mi l-am uscat, mi l-am întins. Pe urmă m-am machiat, dară nu mă poți vedea prima dată nearanjată. :-))Pe la ora 12:00 noaptea mă sună Dna Dr. ” Unde suntem?” Să merg odată la spital, dacă nu vreau să nasc acasă…am zis no bine, hai să mergem! Mi-am luat o rochiță roz pe mine, am făcut o ultimă poză cu tine în burtică, în fața oglinzii și am plecat.
Pe drum tati a oprit la OMV din Mănăștur să-și schimbe niște bani… atunci au început durerile. Tati a stat 5 minute, dar eu am simțit că au trecut 50. Ajungem în sfârșit la spital, tati a trebuit să aștepte afară. Eu îmi ziceam că nu-i bai, dară rezolvăm repede…….însă nu a fost așa!
Doamnele asistente m-au consultat, ți-am auzit bătăile inimii, m-au verificat, eram dilatată la 1 cm. Bun. Așteptăm. Eu eram pregătită pentru naștere naturală. Știam tot, tehnici de respirație, mișcările, eram pregătită de durere, sau cel puțîn așa credeam. Am avut dureri dese, din 5 în 5 minute. Dureri, pe care nu ți le pot explica și nici descrie în cuvinte. Vomitam de durere și nu puteam să stau pe picioare. Când eram mai trează îmi strângeam puterile și mergeam la asistente, să mă verifice din oră în oră și eram tot la 1 cm. În noaptea aceea au născut 7 femei și eu eram tot în sala de travaliu.
La 8 dimineața, când a ajuns doamna doctor, m-a verificat, tot 1 cm, pfffuuu. Mi-a propus să facem cezariană. Eu nu nu și nu, eu pot să nasc natural. Atunci Aurora s-a uitat adânc în ochii mei și mi-a spus ” Melinda, înțelege! Și tu și copilul sunteți în pericol, dacă nu o scot ACUM! Deja ai depășit cu mult termenul, apa era mov, trebuie să te operez!” Am zis bine…. Tati atunci a intrat în salon. Toată noaptea a stat afară și te-a așteptat.
Îmi aduc aminte că am primit o injecție în spate și m-au adus în sală. În câteva minute am și adormit. M-am trezit când ai fost deja afară, te-au pus câteva secunde pe umărul meu….erai caldă și moale, te-am pupat și te-au luat de lângă mine.
Pe mine m-au adus pe secția de terapie intensivă și 2 zile nu te-am văzut deloc. A fost greu. Și mie și lui tati. Iris, să știi că ai un tată foarte puternic. De 11 ani, de când îl cunosc nu l-am văzut plângând niciodată, dar în ziua în care te-ai născut a plâns. A plâns că și-a făcut griji pentru noi. Era greu pentru el să mă vadă cum mă bagă pe targă în sala de operații.
După cinci zile am ajuns acasă și a început viața noastră în 3. Te-am alăptat un an. Ai fost un bebe tare cuminte. De la 5 săptămâni dormeai 8-10 ore/noapte. Nici nu știam că avem copil în casă….poate ăsta este și motivul pentru care după 1 an și trei luni am rămas gravidă cu frățiorul tău, Ivan. Ne-am mai dorit foarte mult și un frățior pentru tine.
Sarcina cu Ivan nu a fost ușoară, nu m-ai lăsat să mă odihnesc prea mult. Îmi aduc aminte, când eram deja în luna a 9 a cu Ivan, voiam să urcăm scările de acasă de la bloc, iar tu domnișoară, te-ai așezat în fund și mi-ai zis că nu urci, numai în „bațe”. Te-am pus pe burtă și am urcat cu tine un etaj. Simțeam că acolo o să nasc pe scări, n-am mai putut să fac niciun pas. Așa că m-am pus și eu pe scări lângă tine și l-am sunat pe tati să vină acasă de la servici, ca să ne urce încă un etaj. Și el a venit. Tot timpul a venit și vine și acum…
După nașterea lui Ivan ai început să fii geloasă. Am venit cu el acasă din spital te-ai uitat la el, cu privirea aceea „Îl puteți aduce înapoi”. Primele tale cuvinte erau : „Nu bebe, nu bațe, nu tzitzi!”. La început îl și mușcai pe degețel, noaptea visam că i-ai mușcat degețele. Aveai deja dințișori mici și ascuțiți, mi-a fost foarte frică.
Când a împlinit Ivan 6 săptămâni, v-am pus în aceeași cameră. El nu mai era așa de cuminte la somn ca și tine……. în primele 6 luni se trezea din oră în oră. Noi făceam cu schimbul cu tati și mergeam să-l luăm din cameră, să nu te trezească și pe tine. Insă într-o noapte eram atât de epuizați că n-am auzit că urlă Ivan și atunci tu, la mijlocul nopții, ai sărit din pătuț, ne-ai trântit ușa la dormitor și ai venit la mine urlând : „Mamiii, da ești surdă? Plânge bebe, nu auzi? Dă-i tzitzi odată! „
Îmi aduc aminte cu drag, cum amestecai limbile la început. Ziceai „nincs musca ” ( n-avem muscă). Foloseai tot timpul cuvintele mai scurte, nu conta că-i limba maghiară sau limba română.
Îmi aduc aminte de „deșteptăciunile” tale :
– Iris de ce se zice cacao la cacao? Tu : Că are culoarea de caca!
– Când Ivan zicea : Băieții sunt mai puternici! Tu cu replica – Da, dar fetele poruncesc.
– De ziua ta când împlineai 5 ani erai tare nedumerită cum este posibil ca tu să fii mai mare ( 30.Mai 2014) și de ziua lui Ivan îl sărbătorim prima dată ( 16 Mai 2016
– Tot la 5 ani, mergeam spre casă de la grădi, ora 19-00 și te uitai la apus. Cerul era miraculos și tu m-ai întrebat ” Mama, știi tu ce strălucește așa pe cer?” Eu , Nu mami, nu știu! Tu ” Dumnezeu acum spală vasele, care strălucesc între nori!”…ai avut o imaginație bogată de când ai fost mică.
– Înainte de vacanța de iarnă ” Mami eu nu înțeleg un lucru… De ce așteaptă adulții atât de mult vacanța copiilor? Trebuie să ne faceți de mâncare țoată ziua, nu vă odihniți deloc.”
– Sau când mă certai când îi dădeam mâncare lui Ivan ” Mami nu-i mai da mâncare lui Ivan că este mare deja ( 3 ani). Până când vrei să-l servești, până când se însoară? Stai liniștită că nevastă-sa nu o să-i dea să mănânce și atunci o să moară de foame!”
– Sau când îți ziceam să folosești baia voastră pentru copii , tu ai venit cu replica ” O să folosesc, când îmi cumperi și mie așa săpun frumos de care folosiți și voi!”
– Sau când Ivan se plângea : ” Iar spaghette….” Tu : ” Taci și mănâncă. Bucură-te că ai ce mânca, alții nici atât nu au. …. nu știu când ai devenit atât de responsabilă și matură, nu știu…..Te-ai născut cu 57 cm si 3,7 Kg, iar cum ai 135 cm, 30 Kg și 36 la picioar.
Eșți primul nostru “ proiect” cu tati și în această zi am finalizat prima etapă, adică “ Cei 7 ani de acasă” și știu că am făcut o treabă bună cu tine până acum, fiindcă..
…ești DEȘTEAPTĂ – cum ai rezolvat problema cu Ivan, când nu m-ai lăsat să-i scot așchia din deget:“ Ivan, dacă nu o lași pe mama să iți scoață așchia, se infectează…trebuie să mergem la spital…acolo poate îți taie degetul…mai iei și corona virus…vii acasă…dai la Mama Aurica și Doamne feri ea pățește rău…asta vrei? ( În secuna aceea mi-a dat degetul, la așa amenințări )
…ești EMPATICA – asta mi-ai demonstrat prima dată, când aveai numai 4 ani și ai ales să cumpăram buchetul de flori de la Domnul de la colț, în loc de trandafirii frumoși din florărie, spunând “ Mami nenea ăsta e amărât. Poate are mulți copii de hrănit acasă, hai să luăm de la domnul florile de câmp mai bine și dacă nu sunt atât de frumoase, ca în florărie.”
… ai suflet mare – ești în stare să-mi dai ultima ta bucățică de ciocolată, știi că-mi place ( fără să cer). La 5 ani, îmi ziceai că nu-ți mănânci toți pufuleții. Vrei să lași și pentru copiii din Africa, că așa ai auzit la grădi, că ei n-au ce mânca.
… ești CURIOASĂ – te interesează tot ce se întâmplă în lumea asta de la Big Bang pană la sfârșitul lumii. Mi-a plăcut răspunsul tău la Întrebarea lui Ivan “ Când e sfârșitul lumii?” Tu i-ai răspuns: “Când coboară Dumnezeu din cer și ne ia cu el”
…ești SENSIBILĂ – îți pasă de alții. Când l-ai văzut pe băiețelul în scaunul cu rotile în curtea școlii, ai vrut să mergi la el să-l iei în brațe, când toți fugeau de el…Îmi ziceai ” Mami era atât de singur!”
Sunt norocoasă că sunt mama ta… și știu….eu îți dau numai aripi…însă tu vei invăța să zbori!
Szeretlek!
P.S. În dimineața aceasta te-am întrebat ce o să-ți dorești, când o să sufli lumânarea pe tort și mi-ai răspuns:
“ Să avem o viață sănătoasă!”🙏
